Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a declarat ieri, în urma negocierilor cu PD-L, că este încurajat în urma discuțiilor, deoarece s-au arătat flexibili, dar a anunțat că are de gând să ceară marți PSD-ului o nominalizare pentru Ministerul de Interne.
Le-am transmis cât de clar am putut că tot ce urmează în lunile următoare: alegerile, angajamentele financiare, depind de buna gestionare a banilor publici. Trebuie să avem o grijă extrem de mare cu finanțele publice în ultimele luni, a declarat luni premierul desemnat. Lucian Croitoru a precizat că a discutat cu PD-L despre lista ministerelor și despre resursele umane care să vină de la ei. Mă simt încurajat, PD-L s-a arătat disponibil și flexibil și intenționez să obțin o majoritate cu care să mă prezint la Parlament. Astăzi (luni n.red.) este un prim pas, a mai declarat acesta.
Lucian Croitoru a mai spus că ar fi dorit să înceapă negocierile cu PSD, care vor avea loc marți, la Palatul Parlamentului, la ora 14.00.

















