Nouriel Roubini, economistul american care a anticipat criza financiară de anul trecut, a avertizat că deja există semne ale apariției unui alt moment critic.
Specialistul în economie și-a declarat pentru BBC îngrijorarea cu privire la diferența tot mai mare dintre efervescența pieței bursiere și ritmul mai scăzut al economiei reale. Deși indicele Dow Jones a înregistrat o creștere de 45 de procente în ultima jumătate de an, Roubini vede economia din afara piețelor bursiere drept "consumată" și "îngreunată de datorii".
Analiștii din întreaga lume s-au declarat încrezători în revenirea din criză după ce aproape toate bursele au înregistrat creșteri ale cotațiilor. Nouriel Roubini, profesor la Universitatea din New York, nu împărtășește aceeași viziune și anunță că lumea nu a depășit încă situația de criză.
"Sistemul financiar este lovit și în sectorul companiilor nu văd foarte mult capital investit, din cauza unei lipse de capacitate", a explicat Roubini.
Economistul american consideră că prețurile proprietăților de peste ocean vor continua să scadă, iar fragila redresare a economiei
SUA va fi afectată. Mulți analiști sunt de părere că această scădere a prețurilor va afecta piața imobiliară, ceea ce va antrena apariția unor probleme și în sectorul bancar.
Profesorul Roubini apreciază că doar prin adoptarea de reforme vor putea fi evitate greșelile din trecut, care au dus la declanșarea crizelor financiară și economică.
Preluare: Evenimentul Zilei

















